Moarte, Iad și Viața de Apoi
Unii oameni sunt înfricoșați în ceea ce privește ”Iadul” ca loc de tortură, condamnare eternă și chinuri în foc. Și înțeleg perfect acest lucru. Personal, de când am venit la Satan, am avut ocazia de a experimenta extensiv atât în lucratul cu suflete umane care au trecut de pe acest pământ, cât și în observarea Iadului lui Satan – care este un loc sigur pentru sufletele care sunt acolo.
În contrast cu sufletele care merg spre ”lumină” atunci când își părăsesc trupurile fizice la moarte, Satan este plin de responsabilitate și protector. Acesta trimite Demoni pentru a escorta sufletele satanice spre Iad. Acest lucru este pentru a se asigura că aceste suflete sunt protejate de lumină – care este a inamicului. Pe lângă multitudinea de Demoni cu care am lucrat, Satan m-a însărcinat să lucrez și cu spirite umane. Cu toate că trupurile lor fizice sunt moarte, aceștia sunt pe cât se poate de vii și nu le place să fie numiți ”morți”. Vorbesc despre cei cu o importanță ridicată în Iad. Cele mai multe spirite care locuiau în Iad au fost reîncarnate. Totuși, unele mai sunt încă acolo din motive particulare. Îți spun eu, Iadul lui Satan nu este un loc plin de foc și de pucioasă, ci este un loc protejat și sigur pentru sufletele care sunt a lui Satan.
Există un alt loc: ”iadul” creștin, în care sfârșesc credincioșii care falimentează. Acesta este locul din care pornesc poveștile de groază; locul în care îngerii i-au purtat pe unii nefericiți pentru a le face un tur, întrucât aceștia urăsc oamenii.
Acest loc de chin nu este a lui Satan, ci a fost creat de ”dumnezeul” iudeo/creștin și este proprietatea acestuia. Aceia care se amestecă în energia și credințele creștine sunt cu toții vulnerabili:
Matei 25:41 – Apoi va zice celor de la stânga Lui: "Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui!
Realitatea luminii văzute de mulți în moarte sau moarte clinică poate fi explicată. Următorul citat este luat de pe site-ul Luciferian Liberation Front (Frontul Eliberării Luciferiene), din articolul ”Iisus din Borg” și este precis în multe aspecte. Sufletele umane sunt secerate de extratereștrii avansați, pentru energie. Aceste suflete sunt”judecate” în funcție de cât de maleabile sunt. La fel ca și în orișice lucrare psihică (atunci când îți folosești puterile minții și ale sufletului pentru a lucra magie/vrăjitorie), energia trebuie să se conformeze voinței operatorului pentru ca lucrarea să fie efectivă. Prin orice rezistență, sufletul devine neadecvat. Mulți credincioși care sunt considerați ca fiind neadecvați, sunt aruncați în tortură și osândă.
Citat:
”Dacă facem o disecție în cubul cerurilor, observăm că acesta este construit asemenea unei celule vii, cu propriul său metabolism și sistem de circulare energetică. Din toate aparențele, aceasta este o baterie/generator solar care îi permite minții UNICE a acestui G.O.D. (dumnezeu) colectiv să se hrănească din esența vitală a sufletelor înrobite și ținute în ”stâlpii templului” și/sau să o redirecționeze în acord cu voința UNICULUI. Atunci când o ființă umană moare, esența vitală, spiritul sau sufletul îi este scanat de Colectorii de Suflete care patrulează dimensiunea dintre timp-spațiul fizic și dimensiunea fină (sau subspațiu), după scanare acești colectori proiectează o imagine înaintea sufletului proaspăt decedat, a unei ființe recunoscute de către acesta (cum ar fi o rudă sau un prieten care a murit înaintea lui (bunica, o figură religioasă, etc.). În acest fel, Colectorul de Suflete este capabil de a-i coborî apărarea sufletului proaspăt decedat. Apoi colectorul își asumă rolul de ghid și conduce sufletului spre porțile navei purtătoare. În această navă, esența vitală a sufletului este scanată din nou, pentru a i se determina gradul de puritate energetică (adică lipsa de rezistență în trăsăturile de caracter) și potențialul acestuia de a alimenta mintea colectivă a G.O.D. Acest potențial se bazează pe gradul în care acest spirit a fost supus prin frică și dependență sau pe cât de eficientă a fost programarea religioasă în timpul vieții fizice a acestuia. Aceste spirite, care au puțină sau niciun pic de voință de sine și care au fost programate suficient de mult în timpul vieții lor pentru a-l servi pe G.O.D., va avea cel mai ridicat potențial de alimentare.”
– Închei citatul.
Acest subiect a fost adus în discuție de multe ori în grupurile online: și anume conceptul creștin al ”Iadului”. Și înțeleg acest lucru. Au existat cazuri în care unii indivizi au văzut lucruri înspăimântătoare în experiențele de moarte clinică și altele relaționate acesteia. De asemenea unii dintre acești oameni aveau legături cu îngerii, care le-au arătat astfel de lucruri. Însă aceasta este opera ”zeului” creștin și nu are absolut nimic de a face cu Satan. Cele mai multe tururi ale ”iadului” – ca acela din povestirea lui ”Dante's Inferno” – sunt ghidate de câte un înger.
Acum, când spun ”zeul creștin” … acest termen este o etichetă colectivă pentru entitățile care urăsc oamenii și care au exploatat omenirea, folosindu-se de unealta inventată de aceștia numită ”religia creștină”. Cu mult înainte ca fotografierea să fie disponibilă tuturora și înainte ca cunoștințele despre extratereștrii să fie făcute publice, ocultistul Aleister Crowley a desenat o imagine a lui ”iehova” în timp ce se afla în transă: ceea ce acesta a desenat, a fost imaginea unui extraterestru cenușiu (grey). Cenușii urăsc omenirea.
Nu vreau să reiau lucrurile care sunt deja pe site-ul BLS; tot ceea ce vreau prin această postare este să reasigur oamenii în ceea ce privește ”Iadul”. Cunoașterea adevărului este o chestiune foarte importantă, iar atunci când îți deschizi mintea prin meditația de împuternicire, vei fi capabil să vezi din ce în ce mai multe adevăruri. Inamicul chiar are locuri groaznice pregătite pentru sufletele umane care cad în capcanele lor. Însă acest lucru nu are nimic de a face cu Satan. Lucrurile sunt exact pe dos. Asemenea evreilor (care ne sunt inamici la nivelul sufletului) care acuză Neamurile pentru tot ceea ce EI ÎNȘIȘI FAC, cu scopul de a crea distragere, diversiune și pentru a confuza; acest lucru se reflectă pe o scală mai largă în ceea ce privește creștinismul. Pentru tot ceea ce creștini sunt sau fac, dau vina pe Satan.
I-am auzit pe creștini (din nou și din nou) trâmbițând la toată lumea despre cum ”Diavolul urăște omenirea”, ”a fost ucigaș și un mincinos încă de la început”, ”este materialist”, ”lucrează pentru a împiedica omenirea din a dobândi viața veșnică și imortalitatea” … lista cu rahaturi poate continua la nesfârșit, când în realitate, toate acestea îl caracterizează pe iehova, ”dumnezeul” LOR. Nu trebuie decât să te uiți la toate crimele, minciunile fără sfârșit și genocidul comis împotriva Națiunilor Neamurilor din vechiul testament al bibliei. Pe lângă asta, nazarineanul CARE ÎN REALITATE A FOST FURAT DINTR-UN CONCEPT, a fost inventat într-un caracter evreiesc fictiv cu scopul de a crea o altă distragere și înșelăciune, astfel încât conceptul este dezbrăcat de mesajul său spiritual, iar toți aceia care urmează jidanul de pe cruce nu vor întreține niciodată Magnum Opusul și prin urmare nu vor dobândi imortalitatea. Creștinii continuă să repete papagalicește ”isus te iubește” … când adevărul gol goluț este ”isus te urăște!”. ”Isus” urăște omenirea!
”Isus” nu este nimic altceva decât o unealtă subliminală pentru inaugurarea evreiescului mesia (dacă îndeajuns de mulți oameni cred în această ”a două venire” și își pun energia psihică în ea, conducătorul jidan de care este nevoie pentru a îi uni pe toți evreii de pe pământ, va apărea în scenă și va înrobi toate Neamurile în cele mai atroce și brutale condiții) și PENTRU A-I ȚINE PE ÎNȘELAȚI DEPARTE DE CUNOȘTINȚA SPIRITUALĂ, AVANSAREA SUFLETELOR LOR ȘI DOBÂNDIREA VIEȚII ETERNE/IMORTALITATEA. ”Isus” mai este folosit și ca o distragere, astfel încât credincioșii nu meditează niciodată și nu fac nimic pentru a-și avansa sufletele. Înșelații cred că ”isus” le va purta de grijă în toate lucrurile și că ”isus salvează”, când în adevăr noi ne salvăm sufletele, plecând de la premisa că deținem cunoștința necesară și că o aplicăm. Aceia cărora le este tăgăduită această cunoștință și care nu meditează, vor muri și vor fi reîncarnați din nou și din nou, condamnați la a repeta aceleași greșeli, aflându-se pe deplin la voia destinului. Încearcă să le spui asta creștinilor. Ei continuă să repete ca papagalul că ”Diavolul înșală”, când în adevăr, înșelătorul este propriul lor ”dumnezeu”. Iar acest așa-numit ”dumnezeu” al lor, se teme ca omenirea să obțină cunoștință și putere spirituală? Se simte amenințat de nuditatea noastră fizică? Te ”iubește” atât de mult încât te condamnă să arzi pentru eternitate într-o gheenă cu foc? Cu greu este el creatorul nostru. În realitate, toate lucrurile de care creștinii îl acuză pe ”Diavol”, sunt înfăptuite de propriul lor ”dumnezeu”. Aceasta este înșelăciunea în care se află ei. ”El este adevăratul înșelător al mulțimilor”.
Acum, întorcându-ne înapoi la experiențele din moarte clinică și cele relaționate acesteia, Lilith mi-a spus ceva care a aruncat lumină asupra acestor lucruri. Mi-a spus că aceia care au avut legături puternice cu creștinismul în viețile lor anterioare, sunt foarte deschiși pentru inamic. Acest lucru se aplică și nereligioșilor, ateilor sau agnosticilor; dacă există o amprentă puternică a creștinismului în sufletul persoanelor respective dintr-o viață anterioară, acest lucru le face vulnerabile la manipularea inamică în viața curentă. Este de notat faptul că aceia care au avut parte de experiențe înfricoșătoare fug direct înapoi la inamic. Apoi inamicul îi va folosi drept exemplu pentru a-i speria pe alții, dar și în multe alte moduri.
Mulți dintre noi am fost cu Satan timp de secole de-a lungul vieților noastre anterioare. Am întrebat-o pe Lilith despre mine și ea mi-a zis ”tu întotdeauna l-ai respins” (creștinismul). Datorită îndepărtării sistematice a cunoștinței spirituale, puțini dintre noi sunt cu adevărat deschiși și conștienți de ceea ce este în sufletul nostru și sufletele celorlalți. Indiferent de nivelul la care s-a aflat sufletul nostru în viețile anterioare, atunci când întreținem Ritualul de Dedicare lui Satan, acest act este foarte real și permanent. Sacramentele creștine, cum este botezul, etc., sunt false și nu te leagă. Sacramentele satanice sunt reale.
Unor oameni le este mai greu decât altora, atunci când vin la Satan. Pentru aceia dintre noi care au fost cu Satan în toate viețile noastre anterioare, venirea la Satan ne este pe atât de ușoară pe cât îi este unei rațe să plutească pe apă, aidoma unei păsări care zboară liberă; totul este atât de perfect. Nu există nimic discordant. Unii dintre noi (inclusiv eu), atunci când ne-am deschis lui Satan pentru prima dată și am început să studiem Satanismul, am simțit o energie atât de frumoasă, confortantă și o licărire caldă înconjurându-ne. Aceia care au parte de anxietate, mai mult ca sigur au avut probleme cu creștinismul și/sau cu alte programe inamice, în una sau mai multe vieți anterioare. Aceste lucruri trebuie depășite, iar întreținerea Ritualului de Dedicare este un prim pas, întrucât odată ce ți-ai dedicat sufletul lui Satan, acest act este permanent.
Asocierile apropiate cu inamicul în viețile anterioare – să spunem că ai fost un creștin devotat (acest lucru poate fi chiar mai rău dacă acest lucru s-a întâmplat în mai multe vieți anterioare) – a făcut ca sufletul să îți fie foarte deschis influențelor inamice; un fel de găuri. În acest fel, inamicul poate folosi anumiți indivizi în scopurile lor nefaste. Unor oameni le este mai greu în venirea lor la Satan, însă aceia care au găsit adevărul și care sunt sinceri, pot trece peste orice obstacole. Indicii cum că ai fost cu Satan în viețile anterioare, includ o dorință puternică de a fi cu El din nou, dorință care este mai intensă decât interesul obișnuit pentru ocult, vrăjitorie și puterile minții și ale sufletului, acompaniată de un sentiment foarte plăcut atunci când studiezi Adevăratul Satanism și când începi să îl cunoști pe Satan. Mulți dintre noi avem puteri și cunoștințe care provin din viețile noastre anterioare.
Am învățat multe despre sufletul uman, căci am avut privilegiul de a lucra în mod direct cu multe spirite umane care sunt de o importanță majoră pentru Satan. Acestora nu le place să fie numite ”moarte”. Acestea sunt pe cât se poate de vii, alerte și conștiente, cu aceleași personalități, trăsături de caracter, preferințe, antipatii, emoții și tot ceea ce îi definea atunci când erau în trupuri. Singura diferență e că acestea nu au încă un trup fizic. Reîncarnarea nu este singura cale prin care se poate obține un trup fizic. Cele mai multe persoane se reîncarnează pentru că acele suflete care nu au un trup nu mănâncă, nu dorm … cu alte cuvinte stagnează. Este foarte plictisitor pentru ele. Un spirit poate intra în trupul unei ființe vii (cum făceau și cei cu care am lucrat eu) și să se bucure de plăcerile fizice cum ar fii mâncatul, atingerea anumitor lucruri și orice altceva fizic. Sufletul este de asemenea capabil de a simți orgasmul sexual. Orgasmul sexual nu este numai fizic ci este și spiritual, căci atunci când orgasmul are loc, chakrele se deschid; acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care bisericile creștine sunt și au fost mereu împotriva plăcerii sexuale: ei sunt împotriva părții spirituale a orgasmului și nicidecum cea fizică, întrucât ei lucrează pentru a distruge întreaga spiritualitate.
De asemenea, nu crești în putere prin sau după moartea fizică. Ne luăm după noi tot ceea ce ne definește: personalitatea, abilitățile și puterea spirituală. Din cât am văzut din Iad, acesta este slab iluminat. Lilith mi-a spus că acest lucru este din două motive: pentru a proteja sufletele care se află acolo și pentru că lumina este putere. Partea lui Satan a fost depravată de putere. Au pierdut o luptă, însă nu războiul.
Experiențele din moarte sunt pe cât se poate de individuale. Oamenii care sunt vulnerabili în fața inamicului – după cum am scris mai sus – se află la mila acestuia. Toate aceste lucruri au de a face cu viețile anterioare și cu cea actuală. Apoi mai sunt alții care din anumite motive, adesea fiind vorba de o problemă importantă, refuză să treacă dincolo și rămân ca fantome aici pe pământ. După cum scris și într-o predică despre fantome, există adesea probleme serioase care nu au fost rezolvate – cum ar fi cazul în care persoana în cauză a fost ucisă fără ca ceilalți să știe, corpul nu i-a fost îngropat în mod corespunzător, etc. Alții, în mod simplu pleacă în astral. Mare parte din acestea au de a face cu credințele spirituale, întrucât credințele te conectează în energiile corespunzătoare acestora. Satan îi protejează pe aceia care sunt dedicați. Scopul Satanismului Spiritual este perfecțiune fizică și spirituală și imortalitate, astfel încât să nu fi nevoit să mori și să te reîncarnezi mereu, uitând tot ceea ce ai învățat cât erai în trup, din nou și din nou.
Satan are grijă de cei ce sunt ai lui. L-am întrebat pe unul dintre spiritele umane VIP cu care am lucrat, ce s-a întâmplat după ce a murit (după ce a căzut la pământ, înghițind o capsulă de cianură). Acesta mi-a spus că au apărut patru dintre Zeii noștri, l-au luat de mâna astrală, l-au ridicat din trup și l-au dus în Iad, loc în care erau alții pe care îi cunoștea și care erau deja acolo și loc în care a fost în siguranță și foarte protejat. Un alt spirit VIP care a înghițit cianură a fost escortat în același fel. Spiritele VIP au fost segregate, întrucât li se acordă protecție suplimentară.
Cu ani în urmă, o femeie cu care a lucrat unul dintre membrii familiei mele, și-a povestit temerile cu privire la soțul ei care vedea Demoni atunci când se afla pe patul de moarte. Aceștia erau Demonii mesageri – tipul de gargui – iar acesta era foarte înspăimântat. Din nou, la un moment dat în una din viețile anterioare, sufletul acestuia a fost dedicat lui Satan, iar Satan și-a asumat responsabilitatea pentru el. Acești Demoni sunt acolo pentru a proteja sufletele satanice ca nu cumva acestea să fie răpite de inamici, mergând spre ”lumină”.
”Esența” este ca o urmă de energie care rămâne în urmă, cum se întâmplă în cazul unei morți violente; așa-numitele ”case bântuite” și alte lucruri asemănătoare. Esența este doar energie. Esența nu are nici personalitate, nici emoții și nici un grad de conștientizare.
Am auzit spurcăciuni de evrei mincinoși, propovăduind că aceia care au trecut dincolo sunt ”cochilii goale”.Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Mulțumită acestor învățători și a bisericilor creștine – care reprezintă unealta lor majoră – mulți dintre cei care nu mai sunt în trupuri ajung să fie uitați de familiile lor; datorită faptului că adevărata cunoștință este scoasă din circulație în mod sistematic. Familiile celor trecuți din trup îi vizitează pe aceștia la mormânt, fără a cunoaște însă cum să îi contacteze și să comunice cu cei dragi aflați de cealaltă parte și care nu s-au reîncarnat încă. Trupul fizic este mort, însă sufletul continuă să trăiască și nu e mort în nici un fel.
Cât despre nenumăratele întrebări cu privire la sinucidere, aceasta ar trebui să fie ultima opțiune, întrucât multe probleme pot fi depășite prin meditație și direcționare a energiilor personale. Există totuși anumite cazuri în care sinuciderea este singurul răspuns, ca atunci când ești pus în fața torturii sau mai rău, circumstanțe din care nu există nicio altă ieșire posibilă. Puterile Iadului vor ca noi să trăim. Inamicul încearcă să îi determine pe oameni să se sinucidă.
Experiențele din articolul de mai sus nu sunt numai experiențele mele, dar și a altor sataniști dedicați care și-au confirmat și ei propriile lor experiențe cu Iadul și lucrând cu cei care au trecut dincolo și care sunt acum în spirit.
- SATAN NU A UCIS NICIODATĂ PE NIMENI
- SATAN NU A MINȚIT PE NIMENI NICIODATĂ
- SATAN TE ACCEPTĂ AȘA CUM EȘTI ȘI NU URĂȘTE NATURA UMANĂ
- SATAN DOMNEȘTE PESTE CEEA CE ESTE CUNOSCUT CA ”OCULT” ȘI CARE ESTE ÎN TOTALITATE SPIRITUAL
- SATAN NE OFERĂ CUNOȘTINȚE ȘI NU SE TEME DE AVANSAREA SPIRITUALĂ A OAMENILOR
- LUI SATAN NU ÎI ESTE FRICĂ DE OMENIRE
© Copyright 2013, Joy of Satan Ministries;
Library of Congress Number: 12-16457
Fantomele
Fantomele sunt suflete care nu au putut trece peste anumite lucruri și au rămas astfel prinse în astral. Cele mai multe dintre acestea NU sunt doar niște "cochilii goale", așa cum încearcă să ne convingă misticismul evreiesc de căcat. Cele mai multe fantome au emoții, și-au păstrat personalitatea intacta și au conștiința activă. Sufletul este precum apa: ia forma corpului în care a trăit. Fantomele pot fi blocate în astral din mai multe motive; cele mai multe nu se pot odihni: cum sunt cazurile în care mai au încă probleme majore pe care nu le-au rezolvat, așa ca nu pot pleca așa pur si simplu. Oamenii care meditează care și au suflete puternice, sunt precum niște faruri în astral. Îmi amintesc cum acum câțiva ani eram intru-un restaurant aglomerat cu un prieten al fiului meu și cu soția acestuia pentru a lua prânzul; tot acolo le-am făcut și o interpretare. Ea este de asemenea medium. În casa în care locuiau era o fantoma care s-a împrietenit cu fiul lor [care la momentul respectiv avea doar 5 ani]. Fantoma a ajuns să se mute cu ei atunci când aceștia s-au mutat în altă casă.
Dintr-o dată, în timp ce îmi povestea despre fantomă, prietena mea a exclamat: "este aici!". Fantoma a venit la mine, a intrat în mine și a început să vorbească prin mine. Murise de alcoolism în anul 1950 în prima casă în care au locuit prietenii mei; se simțea foarte singur, motiv pentru care s-a împrietenit cu fiul lor, care îl putea vedea și comunica cu el în mod clar. Era foarte îngrijorat că aceștia îl vor respinge și i-a asigurat pe toți [vorbind prin mine] că nu ar răni niciodată pe niciunul din ei. Am văzut camera și patul în care acesta a murit. După ce sesiunea de interpretare și de comunicare s-a încheiat, prietena mea mi-a spus că înainte să mă întâlnească pe mine, au mai fost doi mediumi acasă la ea și amândoi i-au spus aceleași lucruri.
Acum, există două tipuri de fantome. Primul tip este asemenea fantomei despre care am vorbit mai sus. Acesteapot fi simțite de persoanele normale care sunt puțin mai deschise spiritual și de copii, care de regulă sunt îndeajuns de deschiși pentru a le vedea și interacționa cu ele. Aceste fantome nu au multă putere și sunt adesea victime spirituale. Au diferite motive pentru care nu pot trece dincolo. Aici pot fi incluse cazurile în care au fost ucise iar criminalul nu a fost prins și/sau atunci când corpul nu a fost găsit sau alte circumstanțe neobișnuite si peliculare care au fost implicate în moartea acestora. Sufletul nu se poate odihni. De multe ori corpul nu este găsit sau nu este îngropat acolo unde sufletul vrea ca el sa fie îngropat. Moartea a putut surveni și în urma unui accident, persoana este dată dispărută sau încearcă să le spună membrilor familiei că este moartă.
Există cazuri în care acestea nici nu știu că au murit. Fiul meu era prieten cu doi frați. Întâmplarea aceasta a fost una foarte tristă. Fratele mai mic [în ultimii ani ai adolescenței] era foarte mic de statură. Într-o dimineață, după o noapte de petreceri, prietena acestuia l-a găsit țeapăn și rece; acesta a murit în urma unei come alcoolice. A doua zi, l-am contactat, iar acesta nici nu știa că este mort și se întreba de ce m-am deranjat să îl contactez.
Uneori fantoma va încerca să le transmită un mesaj persoanelor dragi înainte ca ea să treacă dincolo, mesaj care ele cred că este important. Acest lucru se poate întâmpla pe parcursul unei săptămâni de la moartea persoanei. Apoi, după câteva zile acestea pleacă de tot. Cu mult timp în urmă, unchiul meu [care era un suflet slab] a încercat să comunice cu mine și cu mama mea. Acest lucru m-a cam speriat pentru că la vremea respectivă eram atee și nu voiam să am de-a face cu așa ceva, întrucât nu credeam în existența sufletului; însă când mama mi-a spus că și ea l-a simțit și ca l-a îndepărtat de asemenea, am știut că era real.
Bun. Și acum al doilea tip de fantome. Acestea sunt cu totul altceva. Aceste suflete sunt cu mult mai puternice decât cele despre care am vorbit în detaliu mai sus. Aceștia au fost vrăjitori puternici atunci când erau în viața și care ȘTIU CĂ SUNT DECEDAȚI - aceștia pot provoca fenomenul poltergeist, precum și tot felul de ravagii și haosuri în diferite locuri. Unii pot chiar să mute obiecte, să cauzeze răni, tăieturi, etc. în ființele vii - atât oameni cât și animale. Acestea sunt flagrante și oricine le poate simți prezența - chiar și aceia care nu sunt deschiși din punct de vedere psihic/spiritual.
Energia apei este rece și de cele mai multe ori este energia morții. Locurile în care au avut loc crime sau decese violente, există adesea probleme cu apa: de obicei sub formă de scurgeri inexplicabile.
Înalta Preoteasă Maxine Dietrich.
Dintr-o dată, în timp ce îmi povestea despre fantomă, prietena mea a exclamat: "este aici!". Fantoma a venit la mine, a intrat în mine și a început să vorbească prin mine. Murise de alcoolism în anul 1950 în prima casă în care au locuit prietenii mei; se simțea foarte singur, motiv pentru care s-a împrietenit cu fiul lor, care îl putea vedea și comunica cu el în mod clar. Era foarte îngrijorat că aceștia îl vor respinge și i-a asigurat pe toți [vorbind prin mine] că nu ar răni niciodată pe niciunul din ei. Am văzut camera și patul în care acesta a murit. După ce sesiunea de interpretare și de comunicare s-a încheiat, prietena mea mi-a spus că înainte să mă întâlnească pe mine, au mai fost doi mediumi acasă la ea și amândoi i-au spus aceleași lucruri.
Acum, există două tipuri de fantome. Primul tip este asemenea fantomei despre care am vorbit mai sus. Acesteapot fi simțite de persoanele normale care sunt puțin mai deschise spiritual și de copii, care de regulă sunt îndeajuns de deschiși pentru a le vedea și interacționa cu ele. Aceste fantome nu au multă putere și sunt adesea victime spirituale. Au diferite motive pentru care nu pot trece dincolo. Aici pot fi incluse cazurile în care au fost ucise iar criminalul nu a fost prins și/sau atunci când corpul nu a fost găsit sau alte circumstanțe neobișnuite si peliculare care au fost implicate în moartea acestora. Sufletul nu se poate odihni. De multe ori corpul nu este găsit sau nu este îngropat acolo unde sufletul vrea ca el sa fie îngropat. Moartea a putut surveni și în urma unui accident, persoana este dată dispărută sau încearcă să le spună membrilor familiei că este moartă.
Există cazuri în care acestea nici nu știu că au murit. Fiul meu era prieten cu doi frați. Întâmplarea aceasta a fost una foarte tristă. Fratele mai mic [în ultimii ani ai adolescenței] era foarte mic de statură. Într-o dimineață, după o noapte de petreceri, prietena acestuia l-a găsit țeapăn și rece; acesta a murit în urma unei come alcoolice. A doua zi, l-am contactat, iar acesta nici nu știa că este mort și se întreba de ce m-am deranjat să îl contactez.
Uneori fantoma va încerca să le transmită un mesaj persoanelor dragi înainte ca ea să treacă dincolo, mesaj care ele cred că este important. Acest lucru se poate întâmpla pe parcursul unei săptămâni de la moartea persoanei. Apoi, după câteva zile acestea pleacă de tot. Cu mult timp în urmă, unchiul meu [care era un suflet slab] a încercat să comunice cu mine și cu mama mea. Acest lucru m-a cam speriat pentru că la vremea respectivă eram atee și nu voiam să am de-a face cu așa ceva, întrucât nu credeam în existența sufletului; însă când mama mi-a spus că și ea l-a simțit și ca l-a îndepărtat de asemenea, am știut că era real.
Bun. Și acum al doilea tip de fantome. Acestea sunt cu totul altceva. Aceste suflete sunt cu mult mai puternice decât cele despre care am vorbit în detaliu mai sus. Aceștia au fost vrăjitori puternici atunci când erau în viața și care ȘTIU CĂ SUNT DECEDAȚI - aceștia pot provoca fenomenul poltergeist, precum și tot felul de ravagii și haosuri în diferite locuri. Unii pot chiar să mute obiecte, să cauzeze răni, tăieturi, etc. în ființele vii - atât oameni cât și animale. Acestea sunt flagrante și oricine le poate simți prezența - chiar și aceia care nu sunt deschiși din punct de vedere psihic/spiritual.
Energia apei este rece și de cele mai multe ori este energia morții. Locurile în care au avut loc crime sau decese violente, există adesea probleme cu apa: de obicei sub formă de scurgeri inexplicabile.
Înalta Preoteasă Maxine Dietrich.
Geen opmerkingen:
Een reactie posten